Am început să realizez o listă de resurse de guvernare și politică. Scopul acestei liste este strict educațional. Menționez că această listă nu este completă și o actualizez constant în funcție de propriile mele cercetări, precum și conform mesajelor pe care le primesc de la cititori. Dacă cineva dorește să contribuie cu un document la aceasta listă vă rog să mă contactați folosind formularul de contact.

Resurse de Guvernare și Politică

Cărți pentru studiul politicii românești – educație politică – guvernare în România – societate românească

Lista de mai jos cuprinde pe lângă cărți despre politica din România și cărți despre guvernare în România și despre societatea românească. Consider politica, guvernarea și societatea strâns legate între ele.

Lista Președinților României

Lista de mai jos cuprinde președinți de stat dar și oameni numiți într-o funcție asemănătoare funcției din prezent de președinte, cum au fost funcțiile: Președintele Consiliului de Stat, Președintele Prezidiului Adunării Naționale, Regele României, Domnitorul României, precum și alte denumiri asemănătoare cu cea de șef de stat.

  • Klaus Iohannis – 21 decembrie 2014 până în prezent (peste 6 ani)
  • Traian Băsescu – 21 decembrie 2004 – 21 decembrie 2014 (10 ani)
  • Ion Iliescu – 10 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004 (4 ani)
  • Emil Constantinescu – 17 noiembrie 1996 – 10 decembrie 2000 (4 ani)
  • Ion Iliescu – 22 decembrie 1989 – 17 noiembrie 1996 (7 ani)
  • Nicolae Ceaușescu – 9 decembrie 1967 – 22 decembrie 1989 (22 ani)
  • Chivu Stoica – 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967 (aprox. 2 ani)
  • Gheorghe Gheorghiu-Dej – 21 martie 1961 – 19 martie 1965 (4 ani)
  • Ion Gheorghe Maurer – 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961 (aprox. 3 ani)
  • Petru Groza – 12 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958 (aprox. 6 ani)
  • Constantin Ion Parhon – 30 decembrie 1947 – 12 iunie 1952 ( aprox. 5 ani)
  • Mihai I – 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947 (aprox. 7 ani)
  • Carol al II-lea – 8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940 (aprox. 10 ani)
  • Mihai I (sub conducerea Regenței) (minor) – 20 iulie 1927 – 9 octombrie 1929 (aprox. 2 ani) – Prințul Nicolae, Patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție; 9 octombrie 1929 – 8 iunie 1930 (aprox. 1 an) Prințul Nicolae, Patriarhul Miron Cristea, Constantin Sărățeanu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție
  • Ferdinand I – 10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927 (aprox. 13 ani)
  • Carol I – 10 mai 1866 – 10 octombrie 1914 (48 ani)
  • Locotenență Domnească – 11 februarie 1866 – 10 mai 1866 (3 luni)
  • Alexandru Ioan Cuza – 24 ianuarie 1859 – 11 februarie 1866 (7 ani)

Ministerele României și Organele de Administrație și Conducere ale Statului Român

  • Ministerul Apărării
  • Ministerul de Externe
  • Ministerul de Finanțe
  • Ministerul de Interne
  • Ministerul Educației
  • Ministerul Energiei
  • Ministerul Agriculturii
  • Ministerul Dezvoltării
  • Mediu Apelor și Pădurilor
  • Ministerul Tineretului și Sportului
  • Ministerul Culturii
  • Ministerul Muncii
  • Ministerul Justiției
  • Ministerul Fondurilor Europene
  • Ministerul Sănătății
  • Ministerul Transporturilor
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
  • Guvernul României
  • Parlamentul României
  • Camera Deputaților
  • Senatul României
  • Departamentul Pentru Dezvoltare Durabilă
  • Secretariatul General al Guvernului
  • Institutul Național de Statistică
Categorii: General